Biblioteca implicata in Programul National BIBLIONET

Cartea de vizită a bibliotecii

Cartea de vizită a bibliotecii

Cartea de vizita a bibliotecii

Biblioteca Oraseneasca Amara se află în incinta Casei de cultură ”Jan Căciula” Amara, în centrul civic al localității.

Prima biblioteca a localității a fost constituită în anul 1938 și a funcționat în diferite locații, dar din anul 1974 își desfășoară activitatea în incinta casei de cultură.

În prezent, biblioteca dispune de o sală de împrumut, o sala de lectură și festivități, ludotecă, depozit de carte și spațiu pentru calculatoare cu internet pentru public.

Vă așteptăm într-un spațiu generos și dotat cu mobiler adecvat, pentru a vă oferi invitații la lectură de calitate, manifestări culturale diverse și pentru toate vârstele, recreere.
Noul serviciu de Calculatoare cu Internet pentru Public, prin Programul Biblionet, vă poate satisface cerințele de informare din orice domeniu de activitate și servicii de comunicare și socializare online.

Servicii oferite de biblioteca:

- Împrumut la domiciliu

- Consultarea documentelor în sala de lectură

- Calculatoare cu internet pentru public

- Ludotecă

- Activități culturale

- Activități specifice: Clubul " Prietenii bibliotecii";
Clubul literar-artistic ” Citim, dramatizăm, recităm”;
- Parteneriate: Școala ” George Vâlsan” și Grădinița Amara...

Adrese de contact:


Bibliotecar:
Măndica Nichifor






vineri, 27 aprilie 2012

Biblioteca Orășenească Amara ” altfel”, adaptare după ” Școala altfel

Săptămâna care tocmai s-a încheiat (2-5 aprilie) a constituit pentru biblioteca noastră un nou prilej de a primi în vizită grupuri de elevi ai Şcolii cu cls. I- VIII ” George Vâlsan”Amara, însoţiţi de cadre didactice care au dorit ca biblioteca să fie gazdă a unor activităţi interesante şi atractive în cadrul proiectului ” Şcoala altfel”. Luni şi marţi (2 şi 3 aprilie) au fost oaspeţii noştri încă de la primele ore ale dimineţii, elevi ai claselor întâi împreună cu doamnele învăţătoare Drăgan Maria şi David Oprina. După ce au vizitat biblioteca şi au aflat ce servicii oferă aceasta, precum şi cum pot deveni utilizatori, au fost deosebit de încântaţi să răsfoiască volumele de basme, poveşti, poezii, enciclopedii şi alte publicaţii destinate lor. Apoi, cu ajutorul proiectorului, au vizionat filme online: ” Florile micuţei Aida”, ” Prinţesa şi bobul de mazăre” după basmele lui Hans Christian Andersen şi ” Amintiri din copilărie” după cunoscutul roman al lui Ion Creangă. Au plecat încântaţi de la biblioteca şi au promis că vor reveni…
Vineri 6 aprilie, biblioteca a fost gazda unei manifestări organizate în colaborare cu doamna învăţătoare Dogaru Mioara şi elevi ai clasei a IV- a A. Tema propusă, ” Memorie locală” ne-a oferit prilejul de a prezenta lucrări din fondul monografic local al bibliotecii: prima lucrare monografică tipărită a localităţii ” Amara, trepte în timp” (1982), ” Monografia localităţii Amara” (2004) scrisă de d-na prof. Dorina Sandu, albumul ” Bărăganul ialomiţean”, ghiduri şi dicţionare geografice. A urmat o prezentare a lucrării ” Almanahul Amarei” ce urmează a fi publicată dar care există în format electronic în bibliotecă prin bunăvoinţa autorului, dl. George Stoian, scriitor ialomiţean. Participanţii au putut vizualiza cu ajutorul proiectorului, mare parte din această lucrare deosebit de importantă pentru localitatea noastră. Putem spune că au asistat la o ”altfel” de lansare de carte; au fost încântaţi, şi-au manifestat dorinţa de a participa şi la lansarea oficială a cărţii. Ziua de vineri a constituit şi încheierea unor activităţi care au vizat cunoaşterea profesiei de bibliotecar printr-un ” joc de rol”; pe parcursul întregii săptămâni, câte doi utilizatori fideli au “ jucat “ rolul de bibliotecar cu mai tot ce include aceasta meserie (curăţenia spaţiului, intercalarea şi regasirea volumelor la raft, îndrumarea şi supravegherea celor care accesau alte servicii decat imprumutul de carte – ludoteca, CIP- Biblionet etc. Perioada 2-6 aprilie s-a numit ” Săptămâna miciilor bibliotecari” şi se va încheia cu manifestarea mai amplă de sărbătorire a ”Zilei Bibliotecarului din România”.