Biblioteca implicata in Programul National BIBLIONET

Cartea de vizită a bibliotecii

Cartea de vizită a bibliotecii

Cartea de vizita a bibliotecii

Biblioteca Oraseneasca Amara se află în incinta Casei de cultură ”Jan Căciula” Amara, în centrul civic al localității.

Prima biblioteca a localității a fost constituită în anul 1938 și a funcționat în diferite locații, dar din anul 1974 își desfășoară activitatea în incinta casei de cultură.

În prezent, biblioteca dispune de o sală de împrumut, o sala de lectură și festivități, ludotecă, depozit de carte și spațiu pentru calculatoare cu internet pentru public.

Vă așteptăm într-un spațiu generos și dotat cu mobiler adecvat, pentru a vă oferi invitații la lectură de calitate, manifestări culturale diverse și pentru toate vârstele, recreere.
Noul serviciu de Calculatoare cu Internet pentru Public, prin Programul Biblionet, vă poate satisface cerințele de informare din orice domeniu de activitate și servicii de comunicare și socializare online.

Servicii oferite de biblioteca:

- Împrumut la domiciliu

- Consultarea documentelor în sala de lectură

- Calculatoare cu internet pentru public

- Ludotecă

- Activități culturale

- Activități specifice: Clubul " Prietenii bibliotecii";
Clubul literar-artistic ” Citim, dramatizăm, recităm”;
- Parteneriate: Școala ” George Vâlsan” și Grădinița Amara...

Adrese de contact:


Bibliotecar:
Măndica Nichifor






vineri, 22 iunie 2012

1 iunie- Sărbătoarea copiilor

  


  Ziua de 1iunie- Ziua internațională a copilului a fost prilej de sărbătoare și la bibliotecă. 
În dimineața celei mai speciale zile a tuturor copiilor, biblioteca a organizat o manifestare în colaborare cu doamna învățătoare Mioara Dogaru și elevii dumneaei din clasa a IV-a A a școlii din localitate.
   Mi s-a părut frumos ca la început să le citez copiilor, în loc de felicitări de ziua lor, un fragment din ” Școala eternă” de Petru Demetru Popescu:
   ” Cât sunteți la vârsta de aur a copilăriei, fie veșnic sărbătoare în inima voastră, o sărbătoare a nevinovăției, a luminii și căldurii, a seninului și iubirii...
  Cât sunteți la vârsta de aur a copilăriei, fiți râu zglobiu, curgător și pasăre în zbor cântătoare.
Această vârstă nu se poate măsura cu nimic: nici în greutăți, nici în lungimi, nici în altă unitate de măsură; ci doar în bucurii, speranțe și năzuințe, în idealuri ce se cer împlinite, în bătăi de inimă vii și aprinse. Pentru că vârsta copilăriei este neprețuită!”


  Apoi, copii, doamna învățătoare și alți câțiva invitați ( adulți cu suflet de copil) au participat la următorul program:

  • Sugestii de lectură din bibliografia școlară și nu numai,
  • Proiecție Power-Point a celui mai nou fond de carte al bibliotecii, cărțile electronice cu care a fost dotată biblioteca datorită parteneriatului din cadrul Proiectului eLiteratura,
  • Recital de versuri  
  • Bucuria și beneficiile lecturii: amintiri literare, păreri, sugestii,
  • Surpriză pentru voi- dulciuri, băuturi răcoritoare, muzică și dans.
Cum era de așteptat, ultimul punct al programului s-a dovedit a fi cel mai gustat de micii utilizatori; și-au ales singuri videoclipuri cu muzica preferată, au cântat și au dansat...